Experiențele unei paciente cu fibrom uterin

Nu am ezitat nicio clipă când am acceptat acest tratament.

Gândirea pozitivă, optimismul și încrederea în metode moderne de tratament sunt de multe ori cărți câștigătoare în fața unei afecțiuni. Acest lucru este valabil și pentru fibromul uterin, care afectează o mare parte dintre reprezentantele sexului feminin. 

Am stat de vorbă cu o pacientă pe care această afecțiune atât de răspândită în rândul femeilor nu a ocolit-o. Am descoperit un om minunat, care emană căldură și energie încă de la primele cuvinte rostite, care a reușit să treacă cu bine peste experiența fibromului. Vă invit să citiți în continuare povestirea ei. 

”Știam de câțiva ani că am un uter fibromatos de la consultațiile periodice pe care le făceam la medicul ginecolog. Ne doream foarte mult un al doilea copil. Avem un băiețel de 10 ani și îmi doream foarte tare încă un copilaș.  Cu toate acestea, sarcina întârzia să apară. Au fost și câteva simptome care mi-au dat de gândit: perioada de menstruație s-a lungit la 8-9 zile, în condițiile în care înainte nu dura mai mult de 6 zile, sângerările erau abundente și aveam scurgeri cu cheaguri. Atunci am decis să ma duc la un control amănunțit. Vestea care a urmat nu a fost una bună pentru mine: aveam 3 fibroame în peretele exterior al uterului, care au început să crească, cel mai mare ajungând la 6 cm. 

Am avut norocul de a avea un medic bun, un specialist desăvârșit, pe dna dr. Zorela Sgarbură. Încă din momentul în care am primit diagnosticul, doamna doctor mi-a recomandat un tratament medicamentos, de care auzeam pentru prima oară. Nu am ezitat nicio clipă când am acceptat acest tratament. Mi-am zis că nu are ce să se intample rău…până la urmă, fibromul este o afecțiune ca oricare alta. Am inceput tratamentul pe 7 august 2012 (țin foarte bine minte data) și l-am terminat după 3 luni. Pe toată durata acestuia, m-am simțit foarte bine. După 3 luni, am fost plăcut surprinsă să aflu că fibroamele au scăzut în dimensiune. Apoi, s-a întâmplat ceva oarecum ciudat, să spunem. Imediat după terminarea tratamentului, trebuia să fiu la menstruație…lucru care nu s-a intamplat. Mi-am zis că poate este un efect al tratamentului și nu ar trebui să mă îngrijorez. I-am povestit dnei doctor, iar dumneaei m-a chemat la un control. Atunci am aflat că sunt însărcinată…pentru a doua oară. Bucuria a fost imensă, a fost ceva cu totul și cu totul neașteptat. Am dat naștere unui copil perfect sănătos, care a primit nota 10 când a venit pe lume. Acum suntem amândoi foarte bine. Cred că a ajutat foarte mult optimismul, pe care nu l-am pierdut nicio clipă, dar și sprijinul doamnei doctor.

Până la urmă, fibromul este o boală ca oricare alta și trebuie tratat ca atare. Tocmai de aceea, consultul ginecologic regulat este cea mai bună alegere pe care o poate face o femeie.”