Cum afectează fibromul uterin viața sexuală a femeilor?

Activitatea sexuală este unul dintre semnele unui stil de viață sănătos, pentru că reduce riscul apariției bolilor cardiovasculare, a depresiei, dezvoltă mirosul, ajută la menținerea unei forme fizice bune și diminuează durerile. Fibromul uterin nu este una dintre bolile cu transmitere sexuală, iar studiile de până acum au arătat că responsabile de apariția fibroamelor sunt fluctuațiile hormonale, în special cele ale estrogenului și progesteronului.  

Pentru că majoritatea femeilor care suferă de fibrom uterin nu prezintă simptome, există câteva semnale de avertizare pe care corpul ni le transmite și care au repercusiuni și asupra vieții sexuale a celor în cauză. Astfel, unele femei se pot confrunta cu o menstruație abundentă, numită și menoragie, sau cu o menstruație dureroasă, denumită și dismenoree. De asemenea, sângerarea între menstruații în mod repetat este un alt semn prin care sistemul genital ne atenționează că trebuie să efectuăm un consult ginecologic.

Mai mult decât atât, sângerările abundente și dese pot duce la anemie. În cele din urmă, anemia înseamnă slăbirea organismului și confruntarea cu o senzație de oboseală permanentă, dar și cu o stare de apatie generală, care se transpune și în scăderea libidoului. Astfel, frecvența actului sexual poate scădea atunci când ne confruntăm cu astfel de sângerări. În plus, activitatea sexuală poate deveni incomodă dacă ne confruntăm, în mod repetat, cu dureri de spate, presiune pelvină și dureri pelvine. Printre alte simptome ale fibromului uterin, care afectează viața sexuală, se numără și  incontinența urinară și senzația de balonare abdominală.

Recomandarea noastră este să consulți medicul ginecolog pentru orice senzație neplăcută pe care o resimți în timpul actului sexual, pentru că o consultație la doctorul specialist și o ecografie transviginală vor risipi cauza neplăcerilor.